marți, 30 octombrie 2012

un fel de poezie

Un gand e ca o frunza batuta de vant in locuri nestiute, o idee e ca un vapor care se opreste intr-un port pt cateva ore, o speranta e ca o floare care prinde radacini si in cel mai neprielnic pamant... .
Fantasmele sunt ce vrei tu sa fie, dorintele e ce ai spera sa fie si renuntarea e raspunsul la lasitate...

Calator in lumea desertaciunilor ma opresc intr-un port si vad o floare care e ca o fantasma printre atatea buruieni... imi doresc sa  o rup sa o iau cu mine, dar sunt o lasa... Intrebari nenumarate, ganduri epuizate si multa falsitate...
Asa ajungi sa renunti si la cele mai puternice dorinte...

luni, 29 octombrie 2012

Life is a ....

Life is a ... viața e o... liebe ist eine... La vita e... bella?
Nu știu ce e viața, dar văd în fiecare zi ce îmi oferă :))
De mult nu am mai scris pe blog...și imi pare rău pt asta, dar am fost o persoană foarte ocupată... numai in bagaje am stat...bagaje, drumuri, cafele, facultate și viață de noapte, ca să fac și o rimă :))
Deci ce îmi oferă?
Nimic interesant de altfel, doar aceleasi fețe ca intodeauna, aceeași oameni și viata monotonă...dar totuși plină de peripeții...
Și parcă aș vrea ca o dată în viața mea să fie ceva simplu și să nu mă mai complic...Să fie ce e și să nu se mai înțeleagă altceva... ca de la un timp tot pe dos îmi ies toate... Aș vrea să pot avea o aventură când e cazul, să pot începe ceva cu un băiat fără să fie de la început o „relație serioasă” să mă bucur de faptul că sunt tânără... nu vreau să gândesc mereu la ce va fi mâine...
Aș vrea să am pe cineva alături care să îmi fie prieten, amic, „frate” și apoi mai multe, dar uneori aș vrea să am un „prieten cu beneficii”...
Poate vreau prea multe de la viață, poate mă mulțumesc cu prea puțin, dar cert e că îmi doresc să pot profita de clipă fără să stau și să analizez...
Și totuși... Life is a bitch sometimes...


luni, 15 octombrie 2012

Sinistru

O petală de trandafir cade lin pe pământul noroios... În aer se simte o tensiune apăsătoare... Norii negrii se strâng furioși peste cimitirul vechi... Sufletele rătăcite bântuie pe cărările părăsite și uitate de timp... Vântul se răzbună pe copacii arhaici, frunzele se așează ca o pătură colorată in tente ruginii... O veveriță speriată se ascunde după o cruce...  Totul în jur e pustiu...
 Toamna semnează pe o scoarță de stejar că își intră in drepturi și nimeni nu poate face nimic...
E rece...
Totul moare...
TOTUL intră într-o letargie peste care se așează patura protectoare a iernii...
Iarna...cea care acoperă rămășițele a ceea ce a fost pentru ca ele să poată reînvia când vor fi pregătite așa cum o face și pasărea Phoenix....

sâmbătă, 13 octombrie 2012

Gânduri

Fiecare din noi ajunge în punctul in care are nevoie de o persoană care sa îi facă inima să vibreze, ochii să îi strălucească și mâinile să îi transpire... Persoana aceea care pare a fi totul și fără de care viața nu mai are sens... Nu știu câți o găsesc, nu știu câți își doresc să o găsească, dar știu că uneori persoana aceea îți poate face viața mai frumoasă și plină de sens...
Eu una nu am găsit-o până acum sau poate am trecut pe lângă ea și nu mi-am dat seama...
Cert e că viața e atât de scurtă încât nu merită să lăsăm certurile, neînțelegerile , frustrările și nemulțumirile să stea în calea fericirii noastre...
Deci ar trebui să ne deschidem inimile și sufletul la nou pt a putea să profităm de ce ne oferă viața de pe Pământ și ce va fi apoi, nimeni nu știe...

vineri, 12 octombrie 2012

2

2 suflete pierdute în adâncul fericirii
2 oameni care se dăruiesc iubirii
2 ochi care se privesc
2 inimi care se iubesc
2 mâini unite
2 vise implinite
2 trupuri contopite
2 fețe fericite
2 vorbe sincere
2 veacuri de mângaiere
2 e un număr prea mic pt 2 oameni cu o iubire atât de mare....

Fara dedicatie speciala :P

joi, 4 octombrie 2012

Și? Mai poți?

„Și plouă, plouă, plouă în inima mea” melodia asta exprimă foarte bine sentimentele care s-au adunat in mine în ultima perioadă și nu mă refer la relația cu iubitul (că nu am, nu de alta), mă refer la tot ce se întâmplă cu mine...Și sinceră să fiu mi-aș dori să nu am starea asta și să pot, indiferent ce mi se întâmplă, să zâmbesc și să trăiesc ca și cum ar fi ultima mea zi pe lume, dar nu pot... Nu pot să trec ușor peste problemele pe care le am... Nu pot să fiu bucuroasă când urmează să plătesc facultatea (și numai 8000 RON costă) pentru că unii studenși știu să se descurce și să facă TOT posibilul să abiă note bune, indiferent cu ce preț, nu pot când lumea din jurul meu mă trage înapoi, când foarte puțini mă înțeleg sau se pun în situația mea, nu pot când nu am nici un sprijin...
Stiu că nu ar trebui să mă plâng și să iau lucrurile ca atare, dar nu mai pot și nu mai rezist...Am luptat cu morile de vânt ca Don Quijote, am fost bunul samaritean de câte ori am putut și tot ce am primit au fost critici, jigniri și bătaie de joc...
Nu sunt cea mai perfectă persoană știu că greșesc enorm uneori, că scot ochii dacă nu îmi convine ceva și că la nervi zic tot ce am ținut în mine, luni sau ani, dar măcar încerc să fiu alaturi de persoanele din jurul meu pentru că îmi place să ajut pe oricine care are nevoie, dar asta sunt eu și știu că nu suntem toți la fel.
Stau uneori și mă gândesc de ce cei care sunt ajutați ajung mereu să întoarcă spatele la cei care le-au fost alături??? De ce aceste persoane sunt ca niște câini care după ce se lasă mângâiați, mușcă?? De ce unii nu înțeleg că toți avem probleme și poate, chiar dacă nouă ni se par mari ale noastre, sunt oameni care chiar au probleme grave!!!
Din păcate nu mulți au empatie, nu mulți vor să înțeleagă și nu mulți recunosc când greșesc...
Sper că nu am supărat pe nimeni cu postarea aceasta și dacă cineva s-a simțit cu musca pe căciulă îi spun acum că îmi pare rău că am scris părerea mea despre firea umană....